4 februarie 1980. O femeie insarcinata in luna a patra. Gheata peste tot. Inclusiv pe acoperisuri; turturi mari care stau sa se desprinda in orice moment. Peste doua zile este ziua de nastere a tatei. Implineste 27 ani. Ii place sa joace tenis. Mama s-a gandit sa ii cumpere o racheta de tenis…. de Reghin, cadou de ziua lui. Pleaca ceva mai devreme de la serviciu, pentru ca la ora iesirii o asteapta tata. Trebuie sa aiba timp sa cumpere racheta, sa o aduca inapoi la birou si apoi sa iasa la ora obisnuita, sa se intalneasca cu tata. Isi pune haina de blana, lunga pana in pamant, caciula pe cap, gluga hainei de blana peste caciula. Si pleaca, pe jos, dinspre Piata Unirii spre Magazinul Victoria.
Merge incet, sa nu alunece. Langa ea, o doamna mai in varsta incearca sa isi tina echilibrul pe gheata. Deodata se aude un zgomot ca de tunet. O bucata de gheata de pe acoperisul pe sub care mergeau alaturi, se desprinde si cade peste cele doua. Tata ajunsese mai devreme; lumea porneste spre locul unde deja e aglomeratie. Tata cheama un taxi, le suie pe cele doua si pornesc in goana mare spre spital. Pe drum, doamna de langa, moare.
Ajunsi la spital, doamna cu haina de blana intra in coma profunda. 48 de ore. In acest timp aude medicii vorbind in jurul ei: daca ar fi sarcina macar in luna a cincea, am stii ca nu riscam nimic. Daca nu e trecuta de cinci luni, recomandam intrerupere. Anii ’80… Treaba e grava. Tata este intrebat: Sunteti sotul? Da. In cate luni este sotia? 4…. Se asterne linistea.
Dupa 48 de ore mama se trezeste. Primul lucru, este intrebata in cate luni este, isi aminteste discutia, ca prin vis si spune clar si raspicat: aproape 6. Nu se poate, sotul dumneavoastra spune ca 4… Da, dar eu stiu mai bine. (Multumesc, mama !!!) Urmeaza recuperarea, reinvatarea, reobisnuirea cu lumea care ne inconjoara. Grele, toate. Mama lupta din greu cu toate si mai ales, cu toti. A vrut sa riste. Si-a asumat un risc enorm si acum, ca au trecut 32 de ani de atunci, e clar ca a facut alegerea cea buna. Stia ca daca nu duce acea sarcina la bun sfarsit, e posibil sa nu mai poata avea copii.
Cinci luni mai tarziu, pe 6 iulie 1980 ma naste pe mine. Normal, desi avea indicatie de cezariana. Tot anii ’80, deci tot treaba serioasa. Medicul ei s-a gandit ca nu are cine sa o ajute post-operator. Si a avut dreptate.
Daca nu pentru altceva, macar pentru cele de mai sus, MAMA are un rol covarsitor inca de la inceput. Mama trebuie pretuita. Nu numai a mea. Toate mamele au partea lor de eroism, partea lor de sacrificiu, partea lor de greutati; pe timpul sarcinii si mai tarziu. Multumesc, MAMA !!!!
mamasisotie 