Asteptarea e cea mai grea…

Sa stai si sa astepti, fara sa poti face nimic… e cel mai greu… Simt ca am pietre de moara atarnate de glezne, si trebuie neaparat sa le car dupa mine pretutindeni. Nu pot face nimic, nu te pot ajuta cu nimic, nu pot sa spun nimic care sa faca situatia mai buna. Ma simt ca si cand as fi aici degeaba… Nici macar nu vrei sa profiti si sa plangi pe umarul meu; si nici nu iti iei ragazul sa faci asta…

Trebuie sa fii tare, tot tu, si sa te tii pe pozitie. Si eu astept, te-astept si sper sa fie bine; sa fii bine !!!

Numai cu sanatatea nu te poti juca; si-acum, tu te plimbi de la un cabinet la altul si totul pare in regula. Asa sa fie !!! Te-astept cu drag !!!

 

Desi e greu, tare greu…

Anunțuri

Michael Jackson’s This is it !

Azi, la prima ora, m-am trezit cu acest film. Era pe Digi Film. Nu era chiar prima ora din zi, dar era de dimineata. Cand s-a trezit Ioana, am mers la ea in camera, si in timp ce ii dadeam laptele, butonam telecomanda sa gasesc ceva de urmarit… Si am recunoscut imagini din film. Am ramas pe programul asta; dupa ce a terminat Ioana de baut laptele ne-am mutat in sufragerie. Aici am dat drumul la sistemul de boxe pentru un sunet de o calitate superioara. I-a placut si Ioanei. Pana la urma, nu a fost prima vizionare; filmul a aparut pe vremea cand eram insarcinata, si am fost la cinema si l-am vazut 🙂 Deci l-a mai vazut si ea.

Cand am vazut prima data filmul, Michael era proaspat disparut dintre noi; si aveam un feeling ca nu neaparat el se alfa in lumea celor drepti; dupa ce am vazut filmul, mi s-a intarit parerea. E drept, toata lumea in jurul meu zice ca sunt nebuna, si ca de fapt Michael savureaza o sampanie scumpa alaturi de Elvis pe o insula selecta. Nu asta cred eu, dar sunt convinsa ca CINEVA a fost convins ca el valora mai mult mort decat viu. Si-apoi, America e tara tuturor posibilitatilor. Si daca nici el nu se putea face disparut….

Acum, ce sa zic… chiar nu pare un tip satul de viata si capabil sa-si curme viata… Daca nu ar fi zis God bless you la fiecare 2-3 replici, poate as fi crezut in varianta sinuciderii, poate si in varianta dorintei de a dormi, mai presus de orice. Dar sa fii asa aproape de Dumnezeu si sa faci gesturi atat de necugetate… pentru mine e de neinteles… Repet…. pentru mine….

Traditia de 8 Martie

Ce este omul fara traditii? Cum stie omul sa se duca intr-o directie sau alta? Nu stie… Se ghideaza dupa cum se face de cand lumea sau dupa propriile traditiii.

Traditia mea de 8 Martie este sa ma vad cu fetele alaturi de care am crescut, m-am modelat si m-am educat. Da, educatia nu e numai de acasa, e si din viata; de acolo de unde traiesti de placere sau de nevoie. Traditia noastra a inceput acum…. nici nu stiu cati ani. Stiu sigur ca atat timp cat stateam in acelasi bloc ne vedeam constant, poate fara sa vrem, si ziua de 8 Martie era una ca toate celelalte. Dupa ce am inceput sa ne mutam, mai maritate, mai logodite, am infiintat obligativitatea intalnirii de 8 Martie. Nu e o zi in care ne facem cadouri; nu e o zi in care ne facem reprosuri; e o zi in care ne vedem OBLIGATORIU si ne punem la curent cu vietile noastre.

E drept ca ne vedem si in timpul anului, cat de des putem; dar 8 Martie e ziua in care nimeni nu zice pas. Este ziua in care logodnicii si sotii raman acasa si isi vad de ale lor sau de copii; da, unele dintre noi au mai mult de un copil; altele deloc… Si totusi, traditia se respecta, venim toate cu zambetul pe buze si ne simtim bine impreuna.

Fetele astea sunt fetele alaturi de care am invatat cate ceva de-a lungul vietii mele; toate m-au influentat, fiecare mi-a aratat cate ceva si cu fiecare am cel putin niste amintiri frumoase… Le iubesc pe fiecare in parte ca si cand abia le-am cunoscut. De-a lungul timpului, situatia nu a fost mereu roz; eu existat momente de animozitate si momente tensionate; s-au rezolvat toate, si desi poate nu suntem la fel de apropiate, ne facem timp, ne vedem si ne simtim bine impreuna. De 8 Martie…

La multi ani, fetele mele !!!!!!

Această prezentare necesită JavaScript.

O iarna grea si multa putere

4 februarie 1980. O femeie insarcinata in luna a patra. Gheata peste tot. Inclusiv pe acoperisuri; turturi mari care stau sa se desprinda in orice moment. Peste doua zile este ziua de nastere a tatei. Implineste 27 ani. Ii place sa joace tenis. Mama s-a gandit sa ii cumpere o racheta de tenis…. de Reghin, cadou de ziua lui. Pleaca ceva mai devreme de la serviciu, pentru ca la ora iesirii o asteapta tata. Trebuie sa aiba timp sa cumpere racheta, sa o aduca inapoi la birou si apoi sa iasa la ora obisnuita, sa se intalneasca cu tata. Isi pune haina de blana, lunga pana in pamant, caciula pe cap, gluga hainei de blana peste caciula. Si pleaca, pe jos, dinspre Piata Unirii spre Magazinul Victoria.

Merge incet, sa nu alunece. Langa ea, o doamna mai in varsta incearca sa isi tina echilibrul pe gheata. Deodata se aude un zgomot ca de tunet. O bucata de gheata de pe acoperisul pe sub care mergeau alaturi, se desprinde si cade peste cele doua. Tata ajunsese mai devreme; lumea porneste spre locul unde deja e aglomeratie. Tata cheama un taxi, le suie pe cele doua si pornesc in goana mare spre spital. Pe drum, doamna de langa, moare.

Ajunsi la spital, doamna cu haina de blana intra in coma profunda. 48 de ore. In acest timp aude medicii vorbind in jurul ei: daca ar fi sarcina macar in luna a cincea, am stii ca nu riscam nimic. Daca nu e trecuta de cinci luni, recomandam intrerupere. Anii ’80… Treaba e grava. Tata este intrebat: Sunteti sotul? Da. In cate luni este sotia? 4…. Se asterne linistea.

Dupa 48 de ore mama se trezeste. Primul lucru, este intrebata in cate luni este, isi aminteste discutia, ca prin vis si spune clar si raspicat: aproape 6. Nu se poate, sotul dumneavoastra spune ca 4… Da, dar eu stiu mai bine. (Multumesc, mama !!!) Urmeaza recuperarea, reinvatarea, reobisnuirea cu lumea care ne inconjoara. Grele, toate. Mama lupta din greu cu toate si mai ales, cu toti. A vrut sa riste. Si-a asumat un risc enorm si acum, ca au trecut 32 de ani de atunci, e clar ca a facut alegerea cea buna. Stia ca daca nu duce acea sarcina la bun sfarsit, e posibil sa nu mai poata avea copii.

Cinci luni mai tarziu, pe 6 iulie 1980 ma naste pe mine. Normal, desi avea indicatie de cezariana. Tot anii ’80, deci tot treaba serioasa. Medicul ei s-a gandit ca nu are cine sa o ajute post-operator. Si a avut dreptate.

Daca nu pentru altceva, macar pentru cele de mai sus, MAMA are un rol covarsitor inca de la inceput. Mama trebuie pretuita. Nu numai a mea. Toate mamele au partea lor de eroism, partea lor de sacrificiu, partea lor de greutati; pe timpul sarcinii si mai tarziu. Multumesc, MAMA !!!!