La multi ani !!!!

Ieri, pe 15 august am serbat 8 ani de la nunta. Dupa cum ne este obiceiul, am fost plecati, am serbat departe de casa. Anul acesta, spre deosebire de anii precedenti, am ales muntele. Racoarea. Aerul curat. Si bine am facut.

Desi cam aglomerat, aerul de munte ne-a prins tutror atat de bine, incat Ioana, la intoarcere, cand s-a vazut in parcarea din spatele blocului a inceput sa planga si zic ea intruna ca ea vrea la munte,,, Pai da… cred si eu, cine nu ar vrea o viata la racoare si aer curat, lume civilizata si o petrecere continua…

Ostilitatile s-au desfasurat in ritm alert, evident, ca toate lucrurile bune: plecare marti, ora 15.35 cu 783, din Piata Unirii. La 16 si cateva minute ne-a asteptat tati la statia Primaria Otopeni (:)) ). Ne-a preluat, iar DN1 ne-a tinut companie pana la Paraul Rece (sau Piriul rece ?!?!?!?) unde ne-am cazat pentru o noapte. Statiunea asta este ca si moarta. Ne-am plimbat in sensul ca am traversat strada de cateva ori dus-intors si ne-am plimbat prin parcarea hotelului nostru si a celui de vis-a vis. Se incearca revitalizarea statiunii, dar dupa ce ca e aiurea si nimic de facut in zona, preturile sunt incredibil de mari pentru serviciile prestate. Camera matrimoniala in care ne-am cazat (cu voucher, ce-i drept – dar fara, tot matrimoniala s-ar fi numit) costa 150 lei in mod normal. La banii astia, te-ai astepta macar la plase la geam, ca sa nu intre mustele si la ceva ami mult de 2 mp cat avea camera asta. In fine, daca tot am stat doar o noapte, am trecut tot cu vederea… inclusiv patul minuscul… Daca nu era asa de mic, nu ar fi incaput in camera imi veti spune… corect!!! Nici la restaurant lucrurile nu stau mult mai bine, si cred ca lucrurile se explica numai prin lipsa de optiuni… Terasa in amenajare. Administratorul lacuia mesele si scaunele rustice (care se vor incadra in peisaj super bine – dar cand??? ca la munte vara pare sa fi trecut deja…) care troneaza pe terasa cu o priveliste mai mult decat surprinzatoare. Caci da, la asta sta foarte bine zona: privelistea iti taie respiratia… Atat pe timp de zi cat si noaptea….

Dimineata am pregatit bagajele si am pornit spre casa, cu 2 opriri: Busteni si Sinaia. Busteniul m-a impresionat placut fata de alti ani. Si aici se vede o urma de imbunatatire si se construieste la fiecare pas… Asta e semn bun intr-o lume civilizata. Dar la noi nu stiu daca se aplica. Oricum, am urcat pe traseu pana la Caraiman… la final, stiam doar o biserica intr-un platou montan… Eh, acum, alta treaba, o noua zona a luat fiinta: exista sosea pana in buza bisericii… Oameni „normali la cap” urcasera cu masina fix pana la manastire si se certau pe locurile de parcare. O duba care livra paine daca nu ma insel, ordona trecerea pe sub poarta manastirii, ca sa poata intoarce… Eh.,.. ca la slujba, la biserica… Frumoooossss…. In incinta manastirii… s-a construit mult si acolo; bisericuta veche, de lemn, e numai o amintire innegrita si ponosita; acum s-a inaltat o biserica mandra si faloasa plus un ansamblu monahal cu cateva etaje, pe doua dintre laturile perimetrului. un singur preot si multi calugari… Aglomeratie de oameni la rand la miruit si copii la impartasit. Preotul nu face fata, il inlocuieste un calugar la miruit si preotul vine la impartasit. O intreaba pe Ioana care e numele ei cu atata blandete… acum inteleg de ce atata coada… Ma cuprinde o stare de bine si o multumire sufleteasca: am facut-o si p-asta… Pe Ioana o ia somnul in drum spre masina, coborarea prin padure se face mai mult pe brate.. noroc ca e mai usor la vale!!!!

Ponim spre Sinaia, nu mai e asa aglomerat ca de la Paraul Rece la Busteni. Ioana adoarme pana sa ajungem de la Telecabina, unde parcasem, in DN1. Drumul pana in Sinaia e ok, incepe sa se si incalzeasca, in Sinaia, nebunie la locurile de parcare, doar e zi de sarbatoare. Intr-un final, ne descurcam onorabil, pe strada Aosta, nu departe de centru. Coboram, ne indreptam spre un restaurant, luam pranzul si apoi o cotim spre parc. Nicio imbulzeala, ca in Bucuresti… copii cu parinti in ocncediu, relaxati, nu se cearta pe leagane; iar langa parc cred ca tocmai isi face loc o mandra piscina. Stau si ma intreb pentru ce… Repet… la munte, vara pare sa fi trecut….

Dupa parc, experienta cea mai placuta… Expozitia de trenulete din Gara Sinaia… Aici Ioana a fost in largul ei, cu copii de toate varstele si oameni mari care si-au reamintit de una dintre placerile copilariei: trenuletul de jucarie dus la rang de arta. O expozitie a intregului concept, l-am vazut si pe Nas, am vazut bilete de tren in forma in care mi le aminteam eu, am vazut masina pe sina si multe altele. Nici nu stiu cat am stat aici, dar ne-a placut maxim la toti trei. Felicitari, doamna Liiana Savu si mult succes pe viitor!

In drum spre casa Ioana a dormit linistita si cred ca ii mai trebuiesc cateva zile ca sa recupereze oboseala (placuta) acumulata intr-o zi si jumatate de munte!!!!

Această prezentare necesită JavaScript.

PS: Pozele in care suntem toti trei sunt urate tare, dar sunt singurele in care suntem impreuna… deci sunt frumoase 🙂

Anunțuri

O sugestie, va rog !!!!

Vreau concediu !!!

Evident, dat fiind faptul ca abia m-am intors la serviciu, ma impiedica sa-mi iau talpasita; dar asta nu inseamna ca nu pot visa, sau nu pot face rezervari…

Si am nevoie de ajutor… Vroiam la mare, dar acum nu vreau decat racoare; asa ca vreau la munte, zona linistita si piscina… Are cineva ceva de comentat, va rog?????? Cu link, pe cat posibil…

Cam asta caut…

Multumesc anticipat

2006 – Bucovina si Moldova

O imprudenta… am plecat in miezul verii si caldura ne-a macinat maxim… E tot ce imi amintesc de pe drumul de dus… Caldura mare, mon cher !!! Apa in cantitati industriale, rece, cumparata de la fiecare benzinarie care ne-a iesit in cale… Apa rece ca gheata care curand ajungea prea calda… Si totusi, am pornit in concediu.

Prima oprire, Mausoleul Marasesti- impresionant

Apoi, direct in Bucovina… Ne-am oprit in localitatea Manastirea Humor, am vizitat intai Manastirea Voronet, apoi Manastirea Humor… In turnul manastirii Humor era sa ramanem blocati 🙂 e extrem de inalt; am ramas impresionata de nuanta de abastru de Voronet (nuanta despre care am aflat la Pompeii, intr-o discutie despre nuanta unica de rosu de Pompeii); am mancat pentru prima data tocinei; preparat specific locului…

De aici, ne-am mutat pe Lacul Izvorul Muntelui. Am vazut barajul Bicaz, cu care nu am poze prea reusite… AM fost la Lacul Rosu, pe Cheile Bicazului; apoi, am fost la Durau, am urcat spre Duruitoarea si in alta zi, in Parcul National Ceahlau, pe un drum forestier.

Am coborat spre judetul Neamt; prima oprire, Manastirea Varatec, cu mormantul Veronicai Micle. A urmat Manastirea Agapia; in complexul monahal am regasit Casa Memoriala Alexandru Vlahuta; atata liniste…

Partea minunata urmeaza abia acum: Casa Memoriala si Parcul Tematic Ion Creanga; superb… am regasit descirerile din Amintiri din copilarie; o casuta marunta in care a incaput asa un suflet mare…

Cetatea Neamtului am vizitat-o la asfintit; se urca pe jos, o buna bucata de drum… Cand ajungi sus si apuci sa iti tragi sufletul, iti oferi ragazul de a admira frumusetea peisajului, si acesta te rasplateste din plin…

Am pornit spre casa, din pacate… Ne-am oprit pentru un pranz la Hanu Ancutei, pe drumul de costisa ce duce la Vaslui…

Iar ultima oprire chiar ne-a dat pe spate: Dalnic, localitatea in care s-a nascut Gheorghe Doja… O pensiune cu un foisor minunat, unde se mananca vanat bun; dar mai ales, unde am mancat pentru prima data ciorba in pita…

In drum spre casa, am vizitat si Manastirea Suzana, din Cheia – loc in care a lucrat tata o vreme…

O saptamana de neuitat, pacat ca a fost pe repede-inainte, dar ferice de noi ca am trait-o la intensitate maxima; asa, o saptamana face cat un an !!!

 

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Ciorba in pita – Dalnic

Hanu Ancutei

Hanu Ancutei

Hanu Ancutei

Cetatea Neamtului

Cetatea Neamtului