La multi ani !!!!

Ieri, pe 15 august am serbat 8 ani de la nunta. Dupa cum ne este obiceiul, am fost plecati, am serbat departe de casa. Anul acesta, spre deosebire de anii precedenti, am ales muntele. Racoarea. Aerul curat. Si bine am facut.

Desi cam aglomerat, aerul de munte ne-a prins tutror atat de bine, incat Ioana, la intoarcere, cand s-a vazut in parcarea din spatele blocului a inceput sa planga si zic ea intruna ca ea vrea la munte,,, Pai da… cred si eu, cine nu ar vrea o viata la racoare si aer curat, lume civilizata si o petrecere continua…

Ostilitatile s-au desfasurat in ritm alert, evident, ca toate lucrurile bune: plecare marti, ora 15.35 cu 783, din Piata Unirii. La 16 si cateva minute ne-a asteptat tati la statia Primaria Otopeni (:)) ). Ne-a preluat, iar DN1 ne-a tinut companie pana la Paraul Rece (sau Piriul rece ?!?!?!?) unde ne-am cazat pentru o noapte. Statiunea asta este ca si moarta. Ne-am plimbat in sensul ca am traversat strada de cateva ori dus-intors si ne-am plimbat prin parcarea hotelului nostru si a celui de vis-a vis. Se incearca revitalizarea statiunii, dar dupa ce ca e aiurea si nimic de facut in zona, preturile sunt incredibil de mari pentru serviciile prestate. Camera matrimoniala in care ne-am cazat (cu voucher, ce-i drept – dar fara, tot matrimoniala s-ar fi numit) costa 150 lei in mod normal. La banii astia, te-ai astepta macar la plase la geam, ca sa nu intre mustele si la ceva ami mult de 2 mp cat avea camera asta. In fine, daca tot am stat doar o noapte, am trecut tot cu vederea… inclusiv patul minuscul… Daca nu era asa de mic, nu ar fi incaput in camera imi veti spune… corect!!! Nici la restaurant lucrurile nu stau mult mai bine, si cred ca lucrurile se explica numai prin lipsa de optiuni… Terasa in amenajare. Administratorul lacuia mesele si scaunele rustice (care se vor incadra in peisaj super bine – dar cand??? ca la munte vara pare sa fi trecut deja…) care troneaza pe terasa cu o priveliste mai mult decat surprinzatoare. Caci da, la asta sta foarte bine zona: privelistea iti taie respiratia… Atat pe timp de zi cat si noaptea….

Dimineata am pregatit bagajele si am pornit spre casa, cu 2 opriri: Busteni si Sinaia. Busteniul m-a impresionat placut fata de alti ani. Si aici se vede o urma de imbunatatire si se construieste la fiecare pas… Asta e semn bun intr-o lume civilizata. Dar la noi nu stiu daca se aplica. Oricum, am urcat pe traseu pana la Caraiman… la final, stiam doar o biserica intr-un platou montan… Eh, acum, alta treaba, o noua zona a luat fiinta: exista sosea pana in buza bisericii… Oameni „normali la cap” urcasera cu masina fix pana la manastire si se certau pe locurile de parcare. O duba care livra paine daca nu ma insel, ordona trecerea pe sub poarta manastirii, ca sa poata intoarce… Eh.,.. ca la slujba, la biserica… Frumoooossss…. In incinta manastirii… s-a construit mult si acolo; bisericuta veche, de lemn, e numai o amintire innegrita si ponosita; acum s-a inaltat o biserica mandra si faloasa plus un ansamblu monahal cu cateva etaje, pe doua dintre laturile perimetrului. un singur preot si multi calugari… Aglomeratie de oameni la rand la miruit si copii la impartasit. Preotul nu face fata, il inlocuieste un calugar la miruit si preotul vine la impartasit. O intreaba pe Ioana care e numele ei cu atata blandete… acum inteleg de ce atata coada… Ma cuprinde o stare de bine si o multumire sufleteasca: am facut-o si p-asta… Pe Ioana o ia somnul in drum spre masina, coborarea prin padure se face mai mult pe brate.. noroc ca e mai usor la vale!!!!

Ponim spre Sinaia, nu mai e asa aglomerat ca de la Paraul Rece la Busteni. Ioana adoarme pana sa ajungem de la Telecabina, unde parcasem, in DN1. Drumul pana in Sinaia e ok, incepe sa se si incalzeasca, in Sinaia, nebunie la locurile de parcare, doar e zi de sarbatoare. Intr-un final, ne descurcam onorabil, pe strada Aosta, nu departe de centru. Coboram, ne indreptam spre un restaurant, luam pranzul si apoi o cotim spre parc. Nicio imbulzeala, ca in Bucuresti… copii cu parinti in ocncediu, relaxati, nu se cearta pe leagane; iar langa parc cred ca tocmai isi face loc o mandra piscina. Stau si ma intreb pentru ce… Repet… la munte, vara pare sa fi trecut….

Dupa parc, experienta cea mai placuta… Expozitia de trenulete din Gara Sinaia… Aici Ioana a fost in largul ei, cu copii de toate varstele si oameni mari care si-au reamintit de una dintre placerile copilariei: trenuletul de jucarie dus la rang de arta. O expozitie a intregului concept, l-am vazut si pe Nas, am vazut bilete de tren in forma in care mi le aminteam eu, am vazut masina pe sina si multe altele. Nici nu stiu cat am stat aici, dar ne-a placut maxim la toti trei. Felicitari, doamna Liiana Savu si mult succes pe viitor!

In drum spre casa Ioana a dormit linistita si cred ca ii mai trebuiesc cateva zile ca sa recupereze oboseala (placuta) acumulata intr-o zi si jumatate de munte!!!!

Această prezentare necesită JavaScript.

PS: Pozele in care suntem toti trei sunt urate tare, dar sunt singurele in care suntem impreuna… deci sunt frumoase 🙂

Tiramisu reinterpretat

In week-end am serbat cumnata. Da, stiu, nu am mai postat nimic la rubrica in care uram la multi ani oamenilor dragi mie. Timpul nu imi mai ajunge pentru nimic. Da stiu, tot eu spuneam ca cine vrea sa isi faca timp, gaseste o cale… Eu am ramas fara cai….

Deci, vineri, 10.08 a fost ziua cumnatei. Din respect, o sa tin pentru mine frumoasa cifra la care a ajuns. Am incercat sa ii organizam un soi de petrecere surpriza, pana la urma nu ne-a iesit, pentru ca se astepta sa mergem la ea. Dar am surprins-o cu un desert. Nu stiu daca sa ii spun tort, pentru ca ea a mai primit un tort de la niste colege ceva mai pricepute decat mine. Dar am incercat sa iasa ceva delicios si pe placul tuturor. Si ceva din care sa poata gusta si Ioana fara grija.

Asadar, tiramisu reinterpretat.

1. Ingrediente: piscoturi pt tiramisu, nesquick pentru insiropat (plus un pic de zahar), lapte si praf de budinca Ruf pentru crema, frisca lichida, scortisoara (dintr-o eroare de varsta, nu apare in poza, decat la final)…

2. lapte – 500 ml, se pune la fiert; alti 50 ml se pun separat, intr-un recipient, pentru a fi amestecat cu budinca.

3. budinca – un plic, se amesteca cu cei 50 ml lapte rece. In reteta de pe plicul de budinca scrie ca se pastreaza din cei 500 ml total de lapte, 50 ml, apoi se amesteca. Eu am vrut sa iasa o budinca ceva mai moale, asa ca am pus ceva mai mult lapte.

4. cand fierbe laptele, se pune amestecul de lapte rece cu praf de budinca, se mai lasa la fiert cateva minute, amestecand continuu, dupa care se da la racit.

5. se pregateste solutia pentru insiropat. In cazul meu, 600 ml apa fiarta + 4 linguri zdravene de nesquick. am gustat, mi s-a parut prea amar, asa ca am indulcit cu 2 linguri scuturate de zahar.

6. se insiropeaza scurt piscoturile si se aseaza in tava, primul strat.

7. se aseaza budinca cea subtire peste primul rand de piscoturi insiropate.

8. se insiropeaza si se aseaza peste budinca, al doilea rand de piscoturi.

9. se da la recit, pentru ca frisca ce vine deasupra o sa fie la temperatura camerei, si pentru a nu avea surprize neplacute, e bine sa fie relativ rece totul.

10. preparam frisca lichida. adica o batem cu mixerul.

11. o asezam frumos peste piscoturi.

12. pudram frumos cu scortisoara. Pofta buna!

Această prezentare necesită JavaScript.

Toata lumea a fost incantata, inclusiv Ioana.

La multi ani, Cristina, cu sanatate si bucurii!