Sentimentul de responsabilitate

Sunt neobosita: nu ma doboara nimic, nici noptile nenumarate deja, de dormit cu luminita intermitenta la cap (luminita baby phone-ului), nici schimbatul des (chiar daca el implica toate hainele, care iarna sunt numeroase tare), nici iesirile interminabile care se finalizeaza cu isterii, desi suntem ultimele din parc, nu ma oboseste nimic 🙂

Insa grija permanenta  ca nu ma pricep suficient, ca nu fac suficient, ca nu ma implic suficient, grija ca nu am luat decizia cea mai buna, la momentul cel mai potrivit, ma termina. Si in general, grija permanenta… Asta ma oboseste groaznic. Oare trece vreodata?

Mamici care aveti curaj si aveti mai multi copii, cum sta treaba? Asta e o dovada de nepricepere ? Sunt eu incompleta? Imi lipseste gena care sa ma lase in pace sa ma relaxez un pic?

Reclame

10 gânduri despre “Sentimentul de responsabilitate

  1. Mami eu sunt convinsa ca pentru Ioana esti mamica perfecta asa cum sunt si eu pentru Ale, asa cum e orice mama pentru puiul ei 🙂 Esti perfecta!!!

  2. ….sunt in aceeasi situatie ca tine …si cred ca aceasta grija peranenta nu trece niciodata ,din momentul ,din care am devenit MAME,azi ma intreba sore-mea cum e sa fii mama ,i-am raspuns greu si foarte frumos
    CARMEN

  3. Instinctul de mama se naste dinaintea nasterii copilului tau…orice ar zice oricine, chiar si parintii super experimentati, eu sunt convinsa ca mama stie cel mai bine si simte cel mai bine ce trebuie facut in diferite situatii. Cat despre grija permanenta…hmmm, pe asta o ducem cu noi pana in final, nu trece, doar te obisnuiesti sa traiesti cu ea.

  4. Si eu am o vorba: daca nici mama nu stie atunci cine? :)) Sincera sa fiu de cand sunt mama nu mai conteaza nimik, nici grijile, nici oboseala, nimic…Doar Ale 🙂

  5. Fimiu nu prea a cunoscut ce este ala somnul pana pe la 7 luni.
    Si cand venea sotul de la munca, il lua afara cu gandul ca apuc si eu sa dorm. Ce crezi ca faceam?
    Eram cocotata pe geam, sa ma uit dupa ei. Asta apropo de grija dusa la extrem. Nu e bine nici asa :))
    Eu zic ca instictul nostru este foarte puternic, ca atunci cand avem toate tiglele pe casa stim ce avem de facut, suntem dispuse sa invatam pentru copilasii nostri, nu ne dam in laturi de la nimic cand e vorba de ei.
    Nimeni nu s-a nascut parinte, este un proces de invatare alaturi de copilul tau, dar este atat de frumos cand, dupa ani si ani, vezi ca acel pui pe care tu te-ai chinuit sa-l educi este un om mare, independent si bine-crescut.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s